Feeds:
Articole
Comentarii

Am diverse păreri care cu timpul se tot schimbă datorită înaintării în vârstă, unei gândiri mai profunde şi a unor analize mai exacte.

Viaţa de zi cu zi şi-a pierdut din culoare, nu în sensul existenţei, ci în sensul percepţiei lumii, omul fiind dominat mai mult de ceea ce este palpabil, de material, de forţa ştiinţei şi a tehnologiei, cufundându-se într-o mare necunoscută de imagini, memorii, hdd-uri, biţi, Internet, viruşi etc. Deci, dacă aşezăm într-o altă ordine gândirile, putem afirma faptul că trăim într-o lume dominată de idei eronate, distorsionate de tot ceea ce înseamnă realitatea pentru noi, fiind înconjuraţi de ignoranţi, într-o lume necunoscută şi totuşi cu atât de multe lucruri de oferit. Ştiinţa se ocupă astăzi cu tot ceea ce ar trebui să ne preocupe şi pe noi. Am începe să surprindem altfel informaţiile şi imaginile ce ne trec prin faţa ochilor în fiecare clipă, am fi tot timpul într-o stare de luciditate, noua noastră filosofie de viaţă ne-ar menţine într-o „stare creatoare”, devenind capabili să lucrăm cu propriile noastre concepte, să fim stăpânii unor idei unice, personale.

Viaţa, ca şi filosofia, reprezintă un tot atât de vast orizont, cu frumuseţile sale atât de simple la o primă vedere, dar atât de abstracte. Aşa cum spunea şi Platon, „participăm la spectacolul stelelor, soarelui, bolţii cereşti” iar acesta ne dă „impulsul cercetării universului”. Totul este să încercăm să înţelegem cu propria noastră conştiinţă tot ceea ce gravitează în jurul nostru, făcând abstracţie de egocentrismul negativ şi împărtăşind descoperirea succesivă celorlalţi.

Mulţi dintre noi preferă să nu se mai gândească la multe aspecte ale vieţii. Oamenii devin comozi şi preferă să îşi trăiască viaţa în rutina obişnuită fără să îşi mai pună întrebări care necesită timp de gândire şi ani de studiu.

Viaţa este un joc al absurdului şi al sensului. Nu poţi afirma cu tărie că dacă ţi-ai dorit ceva cu putere s-a şi realizat şi că soarta sau destinul nu a avut nici o legătură cu acest lucru. În fiecare zi ni se întâmplă lucruri care mai de care mai spectaculoase sau, deopotrivă, trăim într-o rutină enervantă. Acestea ne fortează să gândim totuşi că lucrurile se întâmplă cu un sens şi că cineva ne ghidează viaţa. În acest fel căutăm să găsim un vinovat pentru problemele care ne înconjoară.

După mine, dragostea de înţelepciune este o ştiinţă care te îndeamnă să te cunoşti pe tine însuţi, dar şi pe ceilalţi. Fără ea am duce o viaţă bazată doar pe rutină, pe probleme care privite într-un concept mai larg par banale. Am duce o viaţă bazată pe acceptarea unei condiţii inferioare fără să aspirăm la o cunoaştere mai profundă a noastră şi a lumii care ne înconjoară.

…sau poate este doar un gând de teamă pentru schimbare prefixului, și dacă este, îl accept spre o analiză viitoare. Bun venit 30, aștept cu interes provocările ce mi le vei aduce!

Anunțuri

… de toamnă

Plouă amar, iar eu mă las învăluită de stropii mari şi grei ce se topesc înfricoşaţi în întunericul din jurul meu. Privesc uluită ploaia măruntă, rece, ţesută maiestuos ca o pânză de apă, ca o ceaţă deasă, împiedicându-mă să văd dincolo de ea. Tresar la mângâierile de gheaţă ale picurilor de ploaie, şocuri pentru pielea mea caldă, pentru obrajii mei fierbinţi, iar mâna mea caută atingerea unui strop binecuvântat.

Şi iată, din cel mai îndepărtat colţ al cerului, s-a rupt un fir de apă, un bob de veselie tremurând. Era stropul meu. Am simţit asta atunci când s-a oprit în palma mea, fremătând de bucurie. Avea să fie stopul meu pentru câteva clipe şi ştiam că trebuie să profit de el. Sclipirile sale întrerupte îmi dau de înţeles că vrea să-mi spună despre el.

– Eu sunt un colţ de cer, începu el timid, iar eu, fascinată, îmi apropii tot mai mult urechea de el, temându-mă să nu pierd vreo şoaptă de-a sa. Am venit pentru tine, ştiai? Ţi-ai dorit să fiu al tău, iar toamna ţi-a ascultat gândul. O să dispar repede, am să mă strecor încet printre degetele tale.

– Stai! Spune-mi, spune-mi te rog despre tine…

– … sunt o fărâmă de speranţă şi am călătorit pe spatele balenei albastre, prin imensele oceane de vise ale lumii, am văzut şi abisurile mării şi soarele de foc al tropicelor. Am văzut peşti coloraţi, dar şi caracatiţe de cerneală, înconjurate de meduze supărăcioase. Am văzut lumea… oraşe murdare şi colţuri feerice pline de viaţă. Purtat de un dor ascuns, m-am trezit pe tărâmurile îngheţate ale Antarcticii, preschimbat într-o delicată steluţă argintie de nea. Mi-era frig şi-am încercat să ajung la fiinţa asta din faţa mea. O zână bună m-a văzut pe nasul cald şi umed al ursului, dar vai… a strănutat! Şi m-am ridicat tot mai sus spre aurora boreală, care mă atrăgea spre culorile ei de nedescris. Un vânt sălbatic m-a trezit din dulcea plutire, înghiontindu-mă în speranţa că-mi va fura frumuseţea mustăţilor de gheaţă. Bătrânul nor cuprins de milă m-a luat sub aripa lui, şi iată-mă, sunt aici trimis de toamnă să-ţi vestesc imensitatea cerului, nemărginirea pământului, chipuri de oameni; melancolia de toamnă.

Azi revin cu o rețetă de toamnă, simplă și, bineînțeles, cu carne. Cu această ocazie dau startul rețetelor cu carne de curcan pe blog. Pentru că vroiam o pauză de la carnea de pui și porc, și pentru că s-a ivit ocazia, am cumpărat de curând (nu din magazin ci direct de la țară) un curcan 100% natural, cu o greutate nici mai mică nici mai mare de 13 kg 🙂 Astfel că l-am porționat în pachețele cu diferite destinații culinare și am burdușit congelatorul. Prima rețetă aleasă, așa ca de test, este pieptul de curcan cu sos roșu, și nu musai cel al lui Peneș Curcanul, merge orice curcan, indiferent de numele ce-l poartă 🙂

piept de curcan cu sos rosuTimp de preparare: 30 – 40 de minute

Ingrediente:
500 g piept de curcan dezosat
2 linguri ulei de măsline
2 cepe roșii
1 ardei capia
3 roșii
1 morcov
3-4 căței de usturoi
1 cană suc de roșii
1 cană apă
sare
piper
oregano

Mod de preparare: Pieptul de curcan se spală și se taie cubulețe. Ceapa, ardeiul, roșiile, morcovul și usturoiul se toacă mărunt și se pun la călit, împreună cu carnea, într-o tigaie în care am lăsat la încins uleiul de măsline. După ce s-au perpelit bine (atenție să nu le prăjiți prea tare) se adaugă sucul de roșii și apa, se acoperă cu un capac și se lasă la fiert la foc moderat app. 30-40 de minute (în funcție de puterea arzătorului și carnea de curcan, căci aceasta fierbe mai greu decât cea de pui). Când a scăzut apa și s-a legat sosul, se adaugă sare, piper și oregano după gust, se amestecă bine și se mai lasă pe foc max. 5 minute.

Merge foarte bine alături de un piure de cartofi și ardei copți în oțet 🙂 Poftă bună!

Iubesc

 

 

 

 

 

Un fluture venit din trecut

Un suflet încântă o zi întreagă,

Un zâmbet lăsat de un sărut

Un păgân l-ajută să-nţeleagă.

 

Un gând răzleţ la tine-mi zboară,

O amintire m-a ajuns din urmă,

Un strop de ploaie mă-nfioară.

O inimă mă îndrumă.

 

O frunză privirea mi-a încântat,

O rază m-a făcut să zâmbesc,

O adiere m-a fermecat,

Doar tu m-ai învăţat să iubesc.

SueMa_MR_ApfZi_RUM_001Când ai poftă de ceva dulce, ce poate fi mai ușor de preparat și mai economicos decât o porție de clătite? Și dacă mai este și weekend și te-ai mai și trezit înaintea partenerului și vrei să-i faci dimineața dulce, dar nu ca de obicei, ci ceva cu adevărat deosebit cu care să-i surprinzi papilele gustative și nu ai foarte mult timp la dispoziție, nimic nu poate fi mai gustos decât o porție de pancakes pufoase, marca Dr. Oetker. Clătitele pot fi mâncate cu orice, de la dulcețuri și siropuri care mai de care, la brânzeturi și cărnuri preparate în fel și chip.

clatite pufoase Dr.OetkerTimp de preparare: 15 – 20 de minute

Ingrediente: 1 plic Clătite pufoase de la Dr. Oetker (cu gust de vanilie sau ciocolată, după preferințe)
100 ml lapte bătut (sau iaurt)
1 ou
1 lingură unt topit (sau ulei)

Mod de preparare: Se amestecă praful de clătite pufoase Dr.Oetker cu laptele bătut și oul până se omogenizează compoziția, apoi se încorporează untul topit și se mai amestecă 2-3 minute.

Clătitele se pun în tigaia încinsă și unsă în prealabil cu puțin ulei, cu ajutorul unei lingure, până se ajunge la diametrul de 5-6 cm/clătita. Atenție însă, se fac destul de repede, așa că nu plecați de lângă ele că riscați să le dați culoare de tăciune 🙂

După ce ați terminat de făcut clătitele, le puteți servi cu dulceață (eu am încercat dulceața de gutui și au fost delicioase), cu Nutella (cioco, multă cioco, cum ar zice cineva 😛 ) sau pur și simplu pudrate cu zahăr pudră de la Dr. Oetker, alături de un pahar de lapte. Orice ați alege, gustul este același… bună dimineața, dulceața mea!

 

Plouă. E în toiul verii, dar plouă. O ploaie enervantă, de-a dreptul bacoviană. Plouă cu nişte picături mici, ce îmi găuresc lent sufletul. Simt cum fiecare moleculă de apă îmi zgârie mintea cu ghearele de plumb. Sunetul fiecărei picături ce se sparge de trotuar îmi curentează trupul.

Plouă… plouă… plouă…! Parcă zici că toţi norii şi-au propus să se golească în seara asta. Mă uit pe geam şi sper să văd stelele… asta ar însemna că norii s-au dus… zăresc o luminiţă. E firavă într-adevăr, dar clipeşte! E o picătură de lumină pierdută în abisul norilor îmbibaţi cu sângele stors din fericirea mea. Mai văd o stea… şi încă una… gata. Norii se duc să ucidă bucuria altcuiva…

Ultima picătură coboară vijelios. Îi urmăresc drumul. Ştiu că se va izbi de asfalt, fiind cea din urmă pe care o răpea pământul. Bălţile de apă prind glas şi vorbesc. Se bucură de nefericirea ultimei picături de ploaie. Vine!… vine… vine… inevitabilul se întâmplă: picătura e zdrobită de propia-i greutate. Mai mulţi stropi sar din băltoacă. Cercuri tot mai mari se întind peste tot. Ultima amintire a nefericirii mele s-a spulberat… Stelele şi luna strălucesc de parcă soarele le-ar fi cedat toată lumina sa. E o noapte perfectă.

Nu mai plouă. Şi, cu toate astea, nu pot să nu mă gândesc la ceva. Când ultima picătură a căzut, mi s-a părut că văd închis în ea, ca într-o temniţă, iubitul meu plângând. Sub el se căsca o prăpastie plină cu apă neagră ca smoala. Curentul îi întorcea privirea de la mine. Ochii ca două safire, mai profunzi decât prăpastia de sub el, erau roşii de plâns, iar obrajii palizi erau brăzdaţi de nenumărate şiroaie de lacrimi. Mă uitam la el, fermecată de frumuseţea chipului, şi îndurerată de tot ce fusese, şi mi-am dat seama că-mi cerea ajutorul, dar eu nu puteam să fac nimic. Eram blocată de fereastra camerei mele. Vedeam cum se prăbuşea şi nu puteam face nimic. Acest gând nu mi-a dat deloc pace, aş fi vrut să ţip, să cutremur pământul ca să pot să ajung la el. Atunci mi-am amintit vechea legendă finlandeză din „Mituri şi legende scandinave” care spune că în fiecare picătură de ploaie stă închis spiritul unui nefericit. Adică, atunci când cineva e peste măsură de îndurerat, toate lacrimile lui se adună într-o picătură de ploaie. Când aceasta se izbeşte de pământ, speranţa din sufletul lui moare. Cei care iubesc profund ploaia, pot vedea, atunci când se uită atent, speranţele din picături. Ele iau forma trupului ca să poată striga după ajutor, dar nimic nu poate fi schimbat, căci e prea târziu.

Acum nu pot să nu mă gândesc din nou la ultima picătură de ploaie, la iubitul meu şi la acea speranţă la care a renunţat. Fără să-mi dau seama, lacrimi fierbinţi îmi curgeau tăcute pe obraji. M-am şters repede la ochi. Nu vreau ca o picătură de ploaie să-mi aparţină, nu vreau să-mi pierd speranţa.

ACUM, în trecut

ACUM, când în pădure eu alerg,
Te caut şi te strig la nesfârşit,
ACUM, când pe cărări tresar şi plâng,
Te aştept să vii într-un lung sfârşit.

ACUM, mi s-a părut că te-am zărit,
Sau poate mintea-mi joacă farse,
ACUM, parcă te aud uşor şoptind,
Sau poate un dulce cânt’ din case.

ACUM, te simt aproape de mine,
Sau trăiesc din nou în amintire?!?
ACUM, sunt chiar lângă tine,
Sau dorinţa-mi zboară-n nemurire?!?

ACUM… ACUM nu mai e acum…
ACUM este „a fost cândva în trecut”,
Sau poate nici atunci; şi e acum…
Acum, în visul meu plăcut!

%d blogeri au apreciat asta: