Feeds:
Articole
Comentarii

Când ți se prezintă un trailer cu Thor în toată splendoarea bustului descoperit și ud de ploaie și cu Anastasia Steele în rol de badass, e clar că trebuie să mergi la film! Așa că, scurt pe doi, zis și făcut, mulțumită roșcatei mele dragi care mi-a bucurat ziua cu 2 invitații! Astfel că vă invit să poposiți aici, pentru impresii și păreri despre noul thriller/mister apărut pe ecrane… nu de alta, dar nu îmi pot lua gândul de la mușchii conturați ai lui Chris Hemsworth, aici în rol negativ, ca să nu mai zic de revederea cu Jeff Bridges 🙂

…și nu uitați, filmul apare în cinema din 12 octombrie și este distribuit de Odeon Cineplex.

Bad Times At The El Royale

Reclame

Pentru persoanele de o anumită vârstă, Tom Cruise nu este doar un actor, este actorul cu de toate. De la Risky Business și Top Gun, la Jerry Maguire, Minority Report, Magnolia sau The Color of Money, Cruise poate juca orice și o face cu atâta naturalețe încât nu pot să nu mă întreb, comparativ cu alte “prospături”, ce se va alege de cinematografie odată cu dispariția dinozaurilor de talia sa?!

MISIUNE: IMPOSIBILA. DECLINUL în păreri subiective și detalii împărtășite, aici, acasă la roșcata mea preferată 🙂

Misiune_Imposibila_Declinul

Am diverse păreri care cu timpul se tot schimbă datorită înaintării în vârstă, unei gândiri mai profunde şi a unor analize mai exacte.

Viaţa de zi cu zi şi-a pierdut din culoare, nu în sensul existenţei, ci în sensul percepţiei lumii, omul fiind dominat mai mult de ceea ce este palpabil, de material, de forţa ştiinţei şi a tehnologiei, cufundându-se într-o mare necunoscută de imagini, memorii, hdd-uri, biţi, Internet, viruşi etc. Deci, dacă aşezăm într-o altă ordine gândirile, putem afirma faptul că trăim într-o lume dominată de idei eronate, distorsionate de tot ceea ce înseamnă realitatea pentru noi, fiind înconjuraţi de ignoranţi, într-o lume necunoscută şi totuşi cu atât de multe lucruri de oferit. Ştiinţa se ocupă astăzi cu tot ceea ce ar trebui să ne preocupe şi pe noi. Am începe să surprindem altfel informaţiile şi imaginile ce ne trec prin faţa ochilor în fiecare clipă, am fi tot timpul într-o stare de luciditate, noua noastră filosofie de viaţă ne-ar menţine într-o „stare creatoare”, devenind capabili să lucrăm cu propriile noastre concepte, să fim stăpânii unor idei unice, personale.

Viaţa, ca şi filosofia, reprezintă un tot atât de vast orizont, cu frumuseţile sale atât de simple la o primă vedere, dar atât de abstracte. Aşa cum spunea şi Platon, „participăm la spectacolul stelelor, soarelui, bolţii cereşti” iar acesta ne dă „impulsul cercetării universului”. Totul este să încercăm să înţelegem cu propria noastră conştiinţă tot ceea ce gravitează în jurul nostru, făcând abstracţie de egocentrismul negativ şi împărtăşind descoperirea succesivă celorlalţi.

Mulţi dintre noi preferă să nu se mai gândească la multe aspecte ale vieţii. Oamenii devin comozi şi preferă să îşi trăiască viaţa în rutina obişnuită fără să îşi mai pună întrebări care necesită timp de gândire şi ani de studiu.

Viaţa este un joc al absurdului şi al sensului. Nu poţi afirma cu tărie că dacă ţi-ai dorit ceva cu putere s-a şi realizat şi că soarta sau destinul nu a avut nici o legătură cu acest lucru. În fiecare zi ni se întâmplă lucruri care mai de care mai spectaculoase sau, deopotrivă, trăim într-o rutină enervantă. Acestea ne fortează să gândim totuşi că lucrurile se întâmplă cu un sens şi că cineva ne ghidează viaţa. În acest fel căutăm să găsim un vinovat pentru problemele care ne înconjoară.

După mine, dragostea de înţelepciune este o ştiinţă care te îndeamnă să te cunoşti pe tine însuţi, dar şi pe ceilalţi. Fără ea am duce o viaţă bazată doar pe rutină, pe probleme care privite într-un concept mai larg par banale. Am duce o viaţă bazată pe acceptarea unei condiţii inferioare fără să aspirăm la o cunoaştere mai profundă a noastră şi a lumii care ne înconjoară.

…sau poate este doar un gând de teamă pentru schimbare prefixului, și dacă este, îl accept spre o analiză viitoare. Bun venit 30, aștept cu interes provocările ce mi le vei aduce!

… de toamnă

Plouă amar, iar eu mă las învăluită de stropii mari şi grei ce se topesc înfricoşaţi în întunericul din jurul meu. Privesc uluită ploaia măruntă, rece, ţesută maiestuos ca o pânză de apă, ca o ceaţă deasă, împiedicându-mă să văd dincolo de ea. Tresar la mângâierile de gheaţă ale picurilor de ploaie, şocuri pentru pielea mea caldă, pentru obrajii mei fierbinţi, iar mâna mea caută atingerea unui strop binecuvântat.

Şi iată, din cel mai îndepărtat colţ al cerului, s-a rupt un fir de apă, un bob de veselie tremurând. Era stropul meu. Am simţit asta atunci când s-a oprit în palma mea, fremătând de bucurie. Avea să fie stopul meu pentru câteva clipe şi ştiam că trebuie să profit de el. Sclipirile sale întrerupte îmi dau de înţeles că vrea să-mi spună despre el.

– Eu sunt un colţ de cer, începu el timid, iar eu, fascinată, îmi apropii tot mai mult urechea de el, temându-mă să nu pierd vreo şoaptă de-a sa. Am venit pentru tine, ştiai? Ţi-ai dorit să fiu al tău, iar toamna ţi-a ascultat gândul. O să dispar repede, am să mă strecor încet printre degetele tale.

– Stai! Spune-mi, spune-mi te rog despre tine…

– … sunt o fărâmă de speranţă şi am călătorit pe spatele balenei albastre, prin imensele oceane de vise ale lumii, am văzut şi abisurile mării şi soarele de foc al tropicelor. Am văzut peşti coloraţi, dar şi caracatiţe de cerneală, înconjurate de meduze supărăcioase. Am văzut lumea… oraşe murdare şi colţuri feerice pline de viaţă. Purtat de un dor ascuns, m-am trezit pe tărâmurile îngheţate ale Antarcticii, preschimbat într-o delicată steluţă argintie de nea. Mi-era frig şi-am încercat să ajung la fiinţa asta din faţa mea. O zână bună m-a văzut pe nasul cald şi umed al ursului, dar vai… a strănutat! Şi m-am ridicat tot mai sus spre aurora boreală, care mă atrăgea spre culorile ei de nedescris. Un vânt sălbatic m-a trezit din dulcea plutire, înghiontindu-mă în speranţa că-mi va fura frumuseţea mustăţilor de gheaţă. Bătrânul nor cuprins de milă m-a luat sub aripa lui, şi iată-mă, sunt aici trimis de toamnă să-ţi vestesc imensitatea cerului, nemărginirea pământului, chipuri de oameni; melancolia de toamnă.

Azi revin cu o rețetă de toamnă, simplă și, bineînțeles, cu carne. Cu această ocazie dau startul rețetelor cu carne de curcan pe blog. Pentru că vroiam o pauză de la carnea de pui și porc, și pentru că s-a ivit ocazia, am cumpărat de curând (nu din magazin ci direct de la țară) un curcan 100% natural, cu o greutate nici mai mică nici mai mare de 13 kg 🙂 Astfel că l-am porționat în pachețele cu diferite destinații culinare și am burdușit congelatorul. Prima rețetă aleasă, așa ca de test, este pieptul de curcan cu sos roșu, și nu musai cel al lui Peneș Curcanul, merge orice curcan, indiferent de numele ce-l poartă 🙂

piept de curcan cu sos rosuTimp de preparare: 30 – 40 de minute

Ingrediente:
500 g piept de curcan dezosat
2 linguri ulei de măsline
2 cepe roșii
1 ardei capia
3 roșii
1 morcov
3-4 căței de usturoi
1 cană suc de roșii
1 cană apă
sare
piper
oregano

Mod de preparare: Pieptul de curcan se spală și se taie cubulețe. Ceapa, ardeiul, roșiile, morcovul și usturoiul se toacă mărunt și se pun la călit, împreună cu carnea, într-o tigaie în care am lăsat la încins uleiul de măsline. După ce s-au perpelit bine (atenție să nu le prăjiți prea tare) se adaugă sucul de roșii și apa, se acoperă cu un capac și se lasă la fiert la foc moderat app. 30-40 de minute (în funcție de puterea arzătorului și carnea de curcan, căci aceasta fierbe mai greu decât cea de pui). Când a scăzut apa și s-a legat sosul, se adaugă sare, piper și oregano după gust, se amestecă bine și se mai lasă pe foc max. 5 minute.

Merge foarte bine alături de un piure de cartofi și ardei copți în oțet 🙂 Poftă bună!

Iubesc

 

 

 

 

 

Un fluture venit din trecut

Un suflet încântă o zi întreagă,

Un zâmbet lăsat de un sărut

Un păgân l-ajută să-nţeleagă.

 

Un gând răzleţ la tine-mi zboară,

O amintire m-a ajuns din urmă,

Un strop de ploaie mă-nfioară.

O inimă mă îndrumă.

 

O frunză privirea mi-a încântat,

O rază m-a făcut să zâmbesc,

O adiere m-a fermecat,

Doar tu m-ai învăţat să iubesc.

SueMa_MR_ApfZi_RUM_001Când ai poftă de ceva dulce, ce poate fi mai ușor de preparat și mai economicos decât o porție de clătite? Și dacă mai este și weekend și te-ai mai și trezit înaintea partenerului și vrei să-i faci dimineața dulce, dar nu ca de obicei, ci ceva cu adevărat deosebit cu care să-i surprinzi papilele gustative și nu ai foarte mult timp la dispoziție, nimic nu poate fi mai gustos decât o porție de pancakes pufoase, marca Dr. Oetker. Clătitele pot fi mâncate cu orice, de la dulcețuri și siropuri care mai de care, la brânzeturi și cărnuri preparate în fel și chip.

clatite pufoase Dr.OetkerTimp de preparare: 15 – 20 de minute

Ingrediente: 1 plic Clătite pufoase de la Dr. Oetker (cu gust de vanilie sau ciocolată, după preferințe)
100 ml lapte bătut (sau iaurt)
1 ou
1 lingură unt topit (sau ulei)

Mod de preparare: Se amestecă praful de clătite pufoase Dr.Oetker cu laptele bătut și oul până se omogenizează compoziția, apoi se încorporează untul topit și se mai amestecă 2-3 minute.

Clătitele se pun în tigaia încinsă și unsă în prealabil cu puțin ulei, cu ajutorul unei lingure, până se ajunge la diametrul de 5-6 cm/clătita. Atenție însă, se fac destul de repede, așa că nu plecați de lângă ele că riscați să le dați culoare de tăciune 🙂

După ce ați terminat de făcut clătitele, le puteți servi cu dulceață (eu am încercat dulceața de gutui și au fost delicioase), cu Nutella (cioco, multă cioco, cum ar zice cineva 😛 ) sau pur și simplu pudrate cu zahăr pudră de la Dr. Oetker, alături de un pahar de lapte. Orice ați alege, gustul este același… bună dimineața, dulceața mea!

 

%d blogeri au apreciat asta: