Dacă pentru mulți ziua de luni începe cu „Ăăă, deja e luni?!”, la mine a început cu „Yeiii, am o întâlnire mișto în seara asta!”, iar când întâlnirea este cu nimeni altul decât Gerard Butler, atunci cred că puteți înțelege pe deplin entuziasmul din Yeiii 🙂
Așadar, fără prea multe cuvinte de prisos, vă invit la domnișorica Gingerică, pentru o scurtă relatare a unei seri petrecute cu untul irlandez.
…și nu uitați, filmul apare în cinema din 26 octombrie și este distribuit de Ro Image 2000.
Din seria filmelor Adevărul Holding, „Admis pe pile” a fost perfect pentru 2 ore de relaxare deplină într-o seară de marţi, un fel de dramo-comedie. Aşa că ţin să mulţumesc încă de la început foştilor colegi de la publicaţia Click! pentru femei.
Din titlu (cel puţin, din cel adaptat pentru piaţa românească) şi din afiş îţi vine să crezi că o să ai de-a face cu o comedioară fără provocări şi probleme de interpretare a „ceea ce a vrut să spuna autorul”, cu un şir de glume – nu toate reuşite, dar obositoare prin marea lor aglomeraţie şi cu actori evoluând în roluri unilaterale, previzibile. Se poate să-ţi fie uşor să uneşti punctele firului epic de la un moment încolo, dar te asigur că n-o să te mai preocupe asta odată ce eşti vrăjit de jocul celor doi actori principali şi de momentele comice, create special pentru surâsuri deştepte, cu subînţeles, nu pentru hohote cu gura plină şi creierul gol. În concluzie, merită să vezi „Admis pe pile”, o să te încânte maxim momentele de umor bine scris, regizat şi interpretat. Iar dacă eşti o femeie în floarea vârstei, care, încă, nu s-a decis dacă să facă pasul spre perpetuarea speciei, o să rezonezi foarte bine la această parte a mesajului lansat de film.
Pe de altă parte, filmul de acţiune „Cod roşu la Casa Albă/ Olympus Has Fallen” a fost lider în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră, cu 33.678 de spectatori, informează Asociaţia de Film România. Aşa că spun din capul locului că “Olympus has fallen” e un film de acţiune care pe mine m-a ţinut cu sufletul la gură de la început până la sfârşit. Aşa cum ar trebui să facă – până la urmă – un film de genul ăsta. Da, e adevărat că scenariul e asemănător cu ale celorlalte filme americane cu terorişti care vorbesc o limbă înţeleasă doar de conaţionalii lor, dar de data asta e prezentat într-o nouă interpretare. Şi spun asta mai ales cu gândul la Gerard Butler – un actor care m-a surprins plăcut. Un fel de Bruce Willis mai tânăr şi cu păr pe cap. Cu alte cuvinte, Gerard, sau Mike – după numele personajului – e un super erou renegat pe nedrept care – fireşte – atunci când se declanşează haosul se află din întâmplare prin zonă şi care, tot din întâmplare, apucase într-o vreme să lucreze cu carte de muncă la Casa Albă. Aşa că ştie la perfecţie locaţia şi, bineînţeles, ştie şi toate codurile de acces de care are nevoie în misiunea sinucigaşă pe care o începe voluntar. Pe lângă scenele de luptă şi tensiune, m-am amuzat cu numele lor de cod, am admirat replica unu la unu a Casei Albe şi am apreciat efectele speciale bine făcute.
Deci, dacă încă te gândeşti ce să faci săptămâna asta şi ai chef de un film bun de acţiune, propunerea mea e să mergi la Cod Roşu la Casa Albă.
Între oglinzi paralele 