De ceva vreme am început un nou experiment pe care m-am hotarât să-l împărtășesc și cu voi, cei care citiți rândurile acestui blog, sau voi, cei care ați nimerit din greșeală pe aici, dar care, sper eu, veți reveni, măcar din curiozitate 🙂 Gurmandă de fel, m-am nimerit lângă un om la fel de gurmand, astfel că, de fiecare dată când ieșim din casă ne place să ne surprindem papilele gustative ori de câte ori avem ocazia, drept urmare, începând de azi, în urma degustării unui „altceva nou”, am creat o nouă rubrică în cadrul blogului, numită CURIOZITĂȚI.
Când ajungeți prin supermarketuri, vizitați și raionul de fructe, nu se știe niciodată când mai este adus încă un fruct exotic. Prețurile la fructele exotice nu sunt mereu mici, însă merită încercate. Cel mai bine și ideal ar fi să mâncăm fructele astea ciudate la ele acasă, ca să avem o experiență completă, dar până ajungem în locurile acelea, ar trebui să știm câte ceva despre ele.
Azi vă povestesc puțin despre fructul de cactus. Acest fruct îl găsiți de obicei verde, nu are niciun miros la exterior și are țepi. Fructul de cactus nu se mai coace după recoltă. Dacă a fost cules necopt se înmoaie din cauza vârstei, dar nu devine mai dulce sau aromat. Păstrat la rece ține aproximativ o săptămână. Exteriorul nu se mănâncă, iar în interior are semințe asemănătoare semințelor de smochine, comestibile și ele. Se taie cu un cuțit ca pe un kiwi și se mănâncă cu lingurița. E un fruct pe care-l recomand a se gusta măcar o dată-n viață. Îl puteți găsi în supermarket-uri, în magazinele mici nu l-am văzut.
Între oglinzi paralele 