Dimineți dulci de weekend cu prăjitură pufoasă

Negresa este una dintre prăjiturile noastre preferate și printre primele pe care am învățat să o prepar. Deși foarte simplă, este extrem de versatilă și poate fi îmbunătățită la nesfârșit, drept pentru care, varianta propusă de Prăjiturela mi s-a părut de-a dreptul delicioasă 😛

Așadar, pentru această dimineață de weekend vă provoc la o rețetă super mega simplu de pregătit, cu ingrediente pe care sigur le aveți la îndemână 🍒

Timp de preparare: 15 minute

Ingrediente:
200 g făină
50 g Cacao Dr. Oetker
¼ linguriță Praf de copt Dr. Oetker
1 linguriță Bicarbonat de sodiu Dr. Oetker
150 g de îndulcitor Green Sugar Premium (sau zahăr brun)
3 ouă
150 ml ulei vegetal
150 ml lapte
2 linguri miere (optional)
1 praf de sare
½ kg fructe preferate (eu am folosit cireșe)

*Adițional, zahăr pudră pentru decor.

Mod de preparare: Se amestecă ingredientele solide, separat, se amestecă ingredientele lichide și se adaugă peste compoziția de ingrediente solide, după care se continuă blenduirea preț de 3 minute.

Compoziția astfel rezultată se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, iar pe deasupra se presară bucățile de fructe și se introduce în cuptorul preîncălzit la 1800 C, pentru 25 – 30 de minute.

Se servește ca atare, oricând, după poftă, caldă sau rece.

**Pentru rețeta pas cu pas, dar și multe altele, pe alese, vă recomand să poposiți și pe la Prăjiturela în vizită 🍰

Bon appétit

Tort în 2 creme pentru 3 zile și 3 nopți – repeat mode

Mirela Neagu 2016Conform tradiției, cea de-a patra zi din an o încep prin a le mulțumi părinților că mi-au dat viață, apoi o continui într-un dezmăț total până în noapte… tot conform tradiției, numărul celor ce-mi împărtășesc dezmățul a fost dintotdeauna mic, deoarece este foarte greu să faci o aniversare atunci când cei mai mulți dintre prietenii tăi sunt ba plecați, ba mahmuri 😀 …dar, pentru că se pare că în ultima vreme mereu există câte un DAR, anul acesta a început din prima secundă altfel, așa că nu avea cum să nu continue la fel.

Dacă din basme aflăm cum se petrec Feți Frumoși și Ileane Cosânzeane timp de 3 zile și 3 nopți, de la mine aflați cum se petrece 6 zile și 6 nopți (cu mici pauze de somn). Telefoanele și urările de pe toate platformele de socializare au fost atât de multe încât mi-a trebuit o săptămână să le bifez pe toate și pentru asta, acum și aici, țin morțiș să vă mulțumesc tuturor laolaltă și fiecăruia în parte pentru că mi-ați fost alături. Toate gândurile voastre vi le întorc înzecit 🙂 Rețeta noului număr magic, 6, este cât se poate de simplă: prieteni mulți și dragi!!! Cât despre noul 28… nimic nu s-a schimbat 😀

De altfel, tot pe această cale vă prezint și rețeta minunatului tort, reușind astfel să-mi respect promisiunea făcută unora dintre voi 🙂

Timp de preparare: cca. 120 minute (fără timpul de așteptare)

Ingrediente:
Pentru blat:
6 ouă
6 linguri apă
12 linguri zahăr
10 linguri făină
3-4 linguri nucă măcinată
2 linguri Cacao neagră Dr. Oetker
1 plic Praf de copt Dr. Oetker
1 praf de sare
coajă rasă de lămâie
2 lingurițe Esență de vanilie Dr. Oetker
Pentru sirop:
4 linguri zahăr
1 cană apă
1 linguriță Esență de rom Dr. Oetker
Pentru crema de ciocolată:
4 căni lapte
1 cană făină
1 cană zahăr
1 pachet unt
2 cuburi de ciocolată menaj
1 plic cacao
Pentru crema de vanilie:
1 plic Cremă pentru prăjituri cu gust de vanilie Dr. Oetker
Pentru decor:
1 plic Glazură ciocolată neagră Dr. Oetker
4 linguri zahăr
hârtie de copt
Adițional:
200g miez de nucă tocat
Creioane decor Dr. Oetker
Ornamente fulgi dulci de zăpadă Dr. Oetker

Mod de preparare:
Blat: Deși de obicei nu mă „arunc cu capul înainte” să fac experimente la astfel de evenimente, de această dată am ales să fac un alt tip de blat de tort decât cel pe care-l făceam până acum, și asta pentru că am mers la sigur, urmând sfaturile unei Dive în bucătărie 🙂 Cu alte cuvinte, modul de preparare al blatului îl găsiți aici.

Siropul: Cât timp blatul de tort e la cuptor, se prepară siropul. Se pun la topit 4 linguri de zahăr, la foc mic, până când se caramelizează, apoi se adaugă 1 cană de apă și se fierbe până când se topește zahărul. Se oprește focul și se adaugă 1 linguriță de esență de rom, apoi se lasă la răcit.

Crema de ciocolată: Despre această cremă minunată v-am mai povestit, astfel că instrucțiunile rămân la fel ca aici.

Crema de vanilie: Crema de vanilie e cea mai simplă de realizat. Tot ce trebuie să faci este să respecți instrucțiunile de pe ambalaj. Pentru o textură mai pufoasă, eu am adăugat la final și 4 linguri de frișcă, pe care le-am încorporat bine în cremă și am dat la frigider.

Decor: Pentru a păstra „dualitatea” și aici am mers pe 2 variante de decor, una din glazură de ciocolată și o alta din zahăr ars. Mai întâi se pregătește glazura de ciocolată conform instrucțiunilor de pe plic, iar în paralel se topește zahărul până când se caramelizează. Procedura de decor este aceeași: se trasează linii perpendiculare și pe diagonală direct pe hârtia de copt, după care se rulează și se pune într-un pahar, pentru a-și păstra forma rotundă, după care se dă la rece pentru a se întări cât mai repede.

După ce s-a răcit blatul se taie în 3 părți egale, se însiropează fiecare parte, apoi se montează tortul: blat, cremă de ciocolată, nucă tocată, cremă de vanilie, următoarea parte de blat, peste care se întinde uniform cremă de ciocolată, se presară nucă tocată pe toată suprafața, se adaugă uniform cremă de vanilie, apoi ultima parte de blat și se termină cu un strat subțire de cremă de ciocolată ce se întinde uniform. Atenție ca straturile de cremă să nu fie foarte grose! Pentru a nu se deplasa straturile de blat, se adăugă cercul de la tava reglabilă de tort și se lasă la rece pentru cel puțin 6 ore.

După ce s-a răcit tortul, se scoate cercul metalic, se ornează cu cremă și marginea tortului, apoi se decorează folosind formele de ciocolată și zahăr ars. Pentru a scrie un mesaj puteți folosi creioanele decor de la Dr. Oetker și, dacă sunteți nostalgici după iernile copilăriei, să presărați câteva ornamente fulgi dulci de zăpadă 🙂

POFTĂ BUNĂ!

 

blat tort

blat tort 2

tort in 2 creme

aniversare in 6 zile si 6 nopti

Crăciun dulce cu Dr. Oetker

Întotdeauna mi-au plăcut sărbătorile de iarnă și tot ce simbolizează ele, dar anul acesta a fost unul cu adevărat deosebit. Primul Crăciun în casa noastră, primul nostru brad și primele decorațiuni hand made. Cu câteva zile în urmă vă povesteam că am primit o provocare de la Dr. Oetker de a înlocui clasicele bomboane de brad cu propriile creații proaspete, care să învăluie casa în mireasma sărbătorilor și să facă cu ochiul celor dragi! Și pentru că imaginația încă își mai face simțită prezența, am zis să nu ne oprim doar la decorațiuni dulci, ci și la cele de ornament cu tradiție 🙂 astfel că, la sfârșit, ne-a ieșit un pom de Crăciun unic.

cadou dr oetkerPrimul pas a fost să aleg ce să prăjituresc folosindu-mă de toate bunătățile primite în dar de la Dr .Oetker… și nu a fost deloc ușor, astfel că m-am oprit la 3 delicii cu aroma amintirilor din copilărie: foi umplute cu cremă de ciocolată, faguri umpluți cu cremă de ciocolată și cornulețe umplute cu gem de gutui și nuci. Pentru foi și faguri am folosit aceeași cremă de ciocolată pentru umplutură.

Timp de preparare: cca. 150 minute (fără timpul de așteptare)

3 foi umpluteFoi
Ingrediente:
2 ouă
1 cană zahăr
1 cană lapte cald
1/2 cană ulei
1 linguriță Praf de copt Dr. Oetker
făină cât cuprinde

Mod de preparare: Se amestecă ouăle, zahărul, laptele și uleiul până ce se omogenizează compoziția, apoi se adaugă praful de copt și făină cât cuprinde, pentru a rezulta un aluat vârtos. Se împarte aluatul astfel obținut în 8 bucăți egale. Fiecare bucată se întinde cu plăcintarul în foi cu o grosime de 3 mm. Foaia se coace pe fundul tăvii de cuptor, tapetate în prealabil cu făină, timp de 5 minute pe o parte, apoi se întoarce și se mai lasă încă 5 minute, după care se scoate. Se repetă procesul de coacere pentru toate foile în parte.


1 faguriFaguri

Ingrediente:
4 ouă
un praf de sare
1 cană zahăr
1 cană lapte la temperatura camerei
1 cană ulei
1 linguriță Esență de rom Dr. Oetker
1 linguriță Praf de copt Dr. Oetker
făină cât cuprinde
Adițional:
formă de faguri

Mod de preparare: Se mixează ouăle cu un praf de sare, apoi se adaugă, pe rând, zahărul, uleiul, laptele și esența de rom și se omogenizează bine, după care se adaugă praful de copt și făină cât cuprinde, astfel încât să iasă un aluat consistent, ca o smântână grasă. Se pune aluat în forma de fagure cu ajutorul unei lingure și se coace la flacăra de la aragaz, la foc potrivit.


colaj dulciuri bradCrema de ciocolată

Ingrediente:
4 căni lapte
1 cană făină
1 cană zahăr
1 pachet unt
2 cuburi de ciocolată menaj
1 plic Cacao Dr. Oetker

Mod de preparare: Se amestecă laptele cu făina până când se încorporează, apoi se pune la foc și se adaugă treptat restul ingredientelor sub amestecare continuă, la foc mic, până când se obține o cremă de ciocolată cremoasă și densă. După ce s-a răcit se folosește la umplerea foilor și a fagurilor.

2 cornuleteCornulețe

Ingrediente:
Drojdie Dr. Oetker, cât o nucă
2 linguri de zahăr
1 cană iaurt
2 căni untură
1 ou
Zahăr pudră Dr. Oetker

Mod de preparare: Se freacă drojdia cu 2 linguri de zahăr, apoi se adaugă și restul de ingrediente sub frământare continuă, după care se lasă la rece timp de o oră. După ce s-a răcit, se ia aluat cât într-un pumn, se întinde cu o grosime de 2 mm, se taie triunghiuri care se umplu cu gem și miez de nucă și se rulează. Se repetă procedeul pentru tot aluatul. Se tapetează tava cu hârtie de copt și se dă la cuptor, la 160°C, în partea de sus a cuptorului, pentru cca. 20 de minute. După ce se scot de la cuptor, se pudrează cu zahăr pudră cât timp sunt încă calde.

decoratiune 1Cât timp am lăsat la răcit prăjiturelele, m-am pregătit pentru pasul 2, ornamentele cu tradiție. Pentru a ne face o tradiție a noastră și un pom de Crăciun cât mai autentic, am hotărât să ne facem propriiele ornamente, câte 1-2 în fiecare an. Astfel că, anul acesta am dat startul cu un ornament ce ne reprezintă și unul cu tradiție: inimioare și LER. Tot ce este necesar este un pix, o bucată de carton, moment fix, cutter, perforator și fir de bumbac (merge orice culoare, însă noi am ales roșu).

decoratiune 2După ce se trasează conturul formei dorite (în dublu exemplar, mai mic și mai mare, centrate) se decupează cu ajutorul cutterului, apoi se folosește perforatorul pentru a da o gaură în partea de sus, de unde se agață ornamentul, după care se folosește din aproape în aproape moment fix pentru lipirea primului strat de fir de bumbac. Se înfășoară forma de carton în 2-3 straturi de fir de bumbac, astfel încât să fie acoperit tot cartonul. Odată terminate ornamendele hand made și prăjiturelele care să înlocuiască clasicele bomboane de pom, se împodobește bradul într-un mod cât mai original.

Prăjiturelele se pot pune în săculeți decorativi transparenți, astfel încât să se vadă ce conțin, dar să nu lase frimituri pe jos, sau dacă se merge pe varianta fagurilor simpli, fără crema de ciocolată, aceștia merg găuriți cu un ac și prinși cu un șnur colorat în brad. Pentru mai multe rețete, vă invit să vă inspirați și din Rețetarul Dr. Oetker, plin de prăjituri arătoase: https://apps.facebook.com/decoruri//inspira-te/.

Și pentru a completa tradiția, i-am scris și moșului cea dintâi scrisoare 🙂

4 scrisoare

 

6 brad

Ornamente pe alese pentru prăjituri de poveste

Zilele acestea două fete cucuiete împreună cu Dr. Oetker au pus la cale un concurs pe cât de provocator, pe atât de dulce. Mai precis, Cristina și Isabela ne-au provocat să dăm frâu liber creativității și să ne „îmbrăcăm” prăjiturile dragi în „haine” de sărbătoare. Pentru inspirație ne-au pus la dispoziție și rețetarul Dr. Oetker. Dacă nu ați observat până acum noile și variatele ornamente de zahăr de la Dr. Oetker, vă invit să le căutați prin magazine, să le cumpărați și să vă încercați și voi șansa la marele premiu 🙂

produse_noi_dr_oetker

Etapa a doua a concursului începe mâine și se încheie pe 10 noiembrie, ora 20.00, iar pe 11 noiembrie vor fi anunțați cei 10 câștigători ce vor primi surprize dulci de la Dr. Oetker și vor participa apoi la un eveniment-concurs transmis pe You Tube de la Chef Parade.

Pentru alte detalii vizitați paginile fetelor mai sus menționate 🙂

Mostra mea de participare este următoarea: Truffles cu rom!

truffles cu rom_mirela neagu

Rețete cu tradiție, direct din sertarul bunicii – biscuiți de casă

biscuiti cu formaSă prăjituresc mi-a plăcut dintotdeauna; de la ajutatul mamei la cozonaci, la făcut primul meu chec uitând să adaug făina; de la clătite zâmbărețe, la gogoșile cu lingura; de la fagurii cu forma de metal pe aragaz, la nucile umplute… dar cel mai mult îmi plăceau biscuiții de casă, acei biscuiți care se făceau la mașina de tocat cu diferite forme și se prăjeau în ulei sau se băgau la cuptor la copt.

Astfel că, atunci când am primit provocarea de a face biscuiți în formă de harta româniei, nu am ezitat în a o accepta 🙂 . Am apelat din nou la caietul de rețete din sertarul bunicii și pe măsură ce-mi notam ingredientele ce-mi lipseau, mi-am amintit cu haz parfumul biscuiților din copilărie și în egală măsură am realizat că au trecut câțiva ani buni de când nu-i mai preparasem.


Ingrediente:

Pentru tava de copt:
puțină grăsime
hârtie de copt
Aluat:
4 ouă
200 g zahăr
1 plic Zahăr Vanilinat Dr. Oetker
200 g ulei
4 picături Esență de rom Dr. Oetker
1 linguriță Amoniu pentru prăjituri Dr. Oetker
zeama de la o lămâie
570 g făină
Decor:
Zahăr pudră Dr. Oetker
În afară de acestea:
o hartă printată (20 x 20 cm) (sau orice altă figură, sau formă de biscuiți)

Biscuite harta Romaniei_Cosmin1Mod de preparare: Se unge tava cu grăsime și se tapetează cu hârtie de copt. Se preîncălzește cuptorul (cuptor electric sau cu gaz: cca. 200°C / cuptor cu aer cald: cca. 180°C).

Pentru aluat, ouălele cu zahărul se introduc într-un vas de mixat și se amestecă bine folosind mixerul, mai întâi la viteză mică, apoi la viteză mare, până se obține o compoziție spumată. Se adaugă apoi zahărul vanilinat, uleiul și esența de rom și se mixează aproximativ 10 minute, până se obține o compoziție omogenă, după care se adaugă amoniul dizolvat în zeama de lămâie și făina, în porții de câte
100 g. Se amestecă cu mixerul până când aluatul capătă o consistență mai vârtoasă. Se acoperă aluatul și se lasă la dospit, la loc cald, până când își mărește vizibil volumul.
Biscuite harta Romaniei_Cosmin2Aluatul astfel obținut se frământă pe un blat de bucătărie, pudrat în prealabil cu făină, și se porționează în 6 părți pentru tiparul de hartă (20 x 20 cm). Se întinde o foaie de aluat cu o grosime de aproximativ 1 cm, după care se taie cu ajutorul unui cuțit cu lama subțire după conturul șablonului de hartă. Foaia de aluat astfel obținută se mută apoi în tava de copt. Restul de aluat se întinde în același mod. Se introduce tava la cuptor, în partea de mijloc a acestuia. Durata de coacere: cca. 30 minute.

Imediat ce se scoate tava din cuptor, când biscuitele este încă cald, se presară cu zahăr pudră.

Biscuite harta Romaniei_Cosmin5

Sugestie: Se pot servi simpli, înveliți în ciocolată topită sau decorați cu Creioane pentru decor Dr. Oetker.

P.S. Mărturisesc într-adevăr că acesta nu este primul rezultat de biscuite… au mai fost 2 înaintea lui, dar nu la fel de „arătoși”, deoarece am încercat varianta de biscuite prăjit, însă fiind destul de mari și având și acele crestături, s-au curbat, rezultând o hartă în formă de semicerc, dar în egală măsură de gustoasă 🙂

 

Momente dulci nr 4

Și pentru că munca este întotdeauna răsplătită, iar mostra a fost savurată până la ultima frimitură și a mai și primit feedback „delicios”, cei din laboratorul Dr. Oetker, au decis să-mi acorde 2 pagini în revista dedicată membrilor Dr. Oetker Desert Club, „Momente dulci” 🙂

Astfel că, dacă vă place prăjituritul la fel de mult ca și mâncatul, vă invit și pe voi să vă înscrieți în Dr. Oetker Desert Club, pentru a fi în permanentă legătură cu oameni care vă împărtășesc pasiunea. În plus, veți încerca primii noile produse marca Dr. Oetker și veți afla rețete delicioase și haioase din revistele „Momente dulci” de Paște și de Crăciun. Înscrierea este gratuită. Detalii la telefon 0371.349.029 în intervalul 05 ianuarie – 31 martie 2015, sau pe droetker.

Dr. Oetker l-a ajutat pe Moșu’ cu lista celor cuminți

Deși trebuia să fie un articol despre cât de reușit a fost anul 2014 și ce rezoluții aștept de la 2015, am hotărât să-l las puțin în stand by și să împărtășesc cu voi activitățile unor oameni cu suflet. Pentru că succede postarea despre Negresa Tricoloră, azi voi face referire tot la Dr. Oetker.

Încă din primăvara anului 2011, Dr. Oetker împreună cu Organizația SOS Satele Copiilor au lansat un parteneriat pentru respectarea dreptului la o viață de familie, ca celulă de bază a societății tradiționale, iar de atunci și până în prezent compania germană a bucurat inimile a mii de copii, așa cum s-a întâmplat și luna trecută, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Print

 

 

 

 

Comunicat de presă

Dr. Oetker l-a ajutat pe Moș Crăciun să aducă brazi și decorațiuni în SOS Satele Copiilor

În prag de sărbătoare, Dr. Oetker i-a dat o mână de ajutor lui Moș Crăciun și a adus brăduți și decorațiuni în SOS Satele Copiilor. Copiii au fost încântați de surprizele Moșului și au împodobit brăduții cu mult entuziasm.

Dr. Oetker promovează și încurajează valorile familiei, iar Crăciunul a reprezentat momentul potrivit de a ne bucura împreună de spiritul sărbătorilor. În septembrie, reprezentanții Dr. Oetker au ajuns în satele SOS și au pregătit împreună cu mamele și copiii bunătăți pentru iarnă, iar acum a venit timpul ca cea mai frumoasă sărbătoare să fie, din nou, pregătită alături de Dr. Oetker. 31 de brazi au fost trimiși către SOS Satele Copiilor din București, Bacău și Sibiu alături de decorațiuni de Crăciun, iar pentru câteva ore, copiii au uitat de monotonia zilnică și au participat cu multă bucurie la împodobirea bradului. S-au cântat colinde, iar micuții i-au scris Moșului ce și-ar dori să găsească în dimineața de Crăciun.

Organizația SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Kinderdorf International, una dintre cele mai mari organizații non-profit din lume. Încă de la înființarea sa în anul 1949 de către medicul Hermann Gmeiner, aceasta acționează în 134 de țări și oferă 1800 de programe și servicii unui număr de peste un million de beneficiari. În România, SOS Satele Copiilor ocrotește și sprijină astăzi, la peste 20 de ani de la înființare, mai mult de 1000 de copii care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiilor biologice.

Cu o tradiție de peste 120 de ani pe plan internațional, compania germană Dr. Oetker are ca filon principal viziunea unei societăți construite în jurul principiilor tradiționale ale familiei. În România, încă din anul 1998, Dr. Oetker a promovat valorile fundamentale ale societății prin produse de calitate superioară și parteneriate care să exprime bucuria de a fi acasă și de a oferi celor dragi tot ce este mai bun. Prin programe care urmăresc să ofere o viață normală, fără griji, Dr. Oetker are în atenție sprijinirea proiectelor SOS Satele Copiilor România și a celor aproximativ 1000 de beneficiari direcți, cărora dorește să le ofere bucuria unei familii normale, unită în jurul bunătăților de pe masă de marile sărbători și nu numai.

PR-Contact: Ana Tanasescu
Telefon: 0248.507.005
Fax: 0248.507.009
E-mail: ana.tanasescu@oetker.ro

Negresă tricoloră cu Dr. Oetker

Să-mi fie cu iertare că postez la câteva zile distanță, dar răceala asta s-a dovedit a fi un adversar îndârjit. Astfel că, 1 decembrie fuse și se duse, ca să zic așa, și deși am prăjiturit destul de tricolor’esc 🙂 nu am găsit minutele libere ca să pot să împărtășesc cu voi la cald minunea, dar, cum prea bine se spune, niciodată nu e prea târziu.

cadou dr oetkerFiind vorba de 1 decembrie, încă o zi liberă care s-a legat minunat de un weekend de pomină în care am primit un cadou bine-venit de la Dr.Oetker, am zis să profit să fac ceva bun, dulce și demn de sărbătoare, așa că am ales o rețetă populară pe la noi, românii, anume o negresă. Așadar, am despachetat cadoul dulce de la Dr.Oetker format dintr-o tavă numai bună în prag de sărbători, plină de produse de calitate, am sortat ingredientele minune pentru negresă, am pregătit tava pentru a o inaugura, am ales rețeta din caietul prăfuit de amintiri culinare din bucătăria mamei, pe care am adaptat-o cu „ingredientele minune”, mi-am pus șorțul de „dulcegar” profesionist, am primit cu zâmbetul pe buze sfaturile iubitului (nerăbdător din fire să mănânce o prăjitură home made) și m-am apucat de treabă 🙂

Ingrediente:
Pentru tava de copt:
hârtie de copt
Aluat:
2 căni zahăr,
1 pachet unt,
1/2 cană lapte,
30 g Cacao Dr. Oetker,
4 ouă,
100 g nucă tocată,
2 căni făină,
1 pliculeț Zahăr cu scorțișoară Dr. Oetker
1 pliculeț Praf de copt Dr. Oetker,
zeama de la o lămâie
Glazură:
1 plic Glazură ciocolată neagră Dr. Oetker
Creioane pentru decor Dr.Oetker

negresaMod de preparare: Zăhărul, untul, laptele împreună cu cacaua, se pun la topit, la foc mic, până dau în clocot, după care se lasă la răcit.

După ce s-a răcit, se adaugă cele 4 gălbenușuri pe rând, frecând într-una. Separat, albușurile se bat spumă după care se adaugă alternativ cu făina, zagărul cu scorțișoară și praful de copt dizolvat în prealabil în zeama de lămâie și se amestecă bine. După ce compoziția devine omogenă, se adaugă nucile, se amestecă bine, după care se toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt și se introduce în cuptorul încălzit. Se coace la foc mic până ce se desprinde de pe margini.

Între timp, se pregătește glazura conform instrucționilor de pe plic. Când prăjitura e gata, se scoate din cuptor și se adaugă imediat glazura, uniformizându-se cu ajutorul unui cuțit cu lamă lată, după care se dă la rece. După ce s-a răcit se poate orna cu ajutorul creioanelor pentru decor de la Dr. Oetker (fiind zi națională, eu am mers pe varianta drapelului :), dar se pot face o mulțime de ornamente frumoase).

Având în vedere că se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă, vă recomand cu dragă inimă să încercați produsele de decor Dr. Oetker, după care vă invit să-mi povestiți experiența voastră culinară!

Gogoși cu dragoste

gogosi cu dragoste1În ultima perioadă nu am mai avut deloc timp pentru „prăjiturit” pe blog, chiar dacă în bucătăria mea mică și înghesuită am mai încropit câte un desert. Zilele trecute, după necontenite rugăminți, mi-am făcut avânt 😀 să frământ din nou niște aluat.
Nu mai făcusem de ceva timp gogoși și ne cam era poftă. Am avut mai multe idei la început de cum aș putea „îmbunătății” rețeta mamei, dar am intrat în criză de timp și m-am limitat la a face rapid câteva gogoși pufoase și cu iz de lămâie, tradiționale la mine în familie 🙂
Gogoșile sunt unul dintre cele mai rapide și delicioase deserturi (după clătite, bineînțeles), însă prepararea lor nu este întotdeauna cea corectă. Iată o rețetă delicioasă și sănătoasă pentru a pregăti gogoși savuroase.

Ingrediente:
500 g făină
25 g drojdie proaspătă Dr. Oetker
2 gălbenușuri
75 g zahăr
1/2 fiolă esență de vanilie Dr. Oetker
220 ml lapte
80 g unt
40 ml ulei
coajă rasă de la 1 lămâie mare
un praf de sare
cca. 500-600 ml de ulei pentru prăjit
zahăr vanilat pentru pudrat

gogosi cu dragoste3Mod de preparare:
Pentru aluat, se cerne făina într-un vas, iar în mijlocul ei se dizolvă drojdia cu 50 ml de lapte călduț, o linguriță de zahăr și puțină făină. Se amestecă totul bine și se lasă la crescut aproximativ 10 minute, aceasta fiind maiaua. Se rade deasupra coaja de la o lămâie mare. Se adaugă gălbenușele, laptele călduț care a rămas și-n care s-a dizolvat restul de zahăr, esența de vanilie și untul topit. Se frământă totul foarte bine timp de 10-15 minute până se obține un aluat ca pentru cozonac. Nu trebuie să fie nici prea moale, nici prea vârtos. Apoi se lasă la dospit acoperit cu un prosop curat, până în momentul în care își dublează volumul.

Se întinde în foaie mai groasă pe masa tapetată cu făină. Se decupează cercuri cu un pahar sau o cană de diametru potrivit. Se pun pe tăvi și se mai lasă la crescut încă 10-15 minute.

Se pun la prăjit în mult ulei încins, la foc moderat ca să nu le rumenească prea repede și să rămână crude în interior. După ce gogoșile s-au rumenit frumos pe ambele părți, se scot pe șervețele de bucătărie.

Se servesc pudrate cu zahăr sau umplute cu dulceață de toate tipurile, iar dacă vreți să faceți o surpriză și mai dulce decât doar gogoșile în sine, puteți încerca să decupați foaia de aluat în diferite forme, care mai de care mai drăgăstoase 🙂

De Paști, ouălele se decorează cu Dr. Oetker

oua de Pasti_ dr oetker_2

Întotdeauna mi-au plăcut sărbătorile Pascale, poate datorită vremii capricioase sau a statului mai mult prin bucătărie, dar, mai ales, pentru că aveam liber la creativitate când venea vorba de vopsit ouălele 😀

În Joia Mare se înroșesc – sau, după preferință, se colorează și desenează, iar în întâmpinarea acestei tradiții vă prezint mai jos o idee cât se poate de simplă și jucăușă.

Fie că îți cumperi vopsea clasică, fie că alegi tradiționalul roșu, culorile curcubeului sau culori pastelate, poți încerca să vopsești ouă chiar dacă nu ai pe nimeni să te ajute și nu ai mai făcut asta până acum, cu ajutorul Kitului pentru Ouă de Paște Carmin de la Dr. Oetker. Acesta conține 4 culori de vopsea sidefată (roșu, mov, albastru și verde) și 4 folii de abțibilduri 3D care mai de care mai colorate și mai drăgălașe, iar procedeul este unul foarte simplu:

1. Ouălele se spală foarte bine.
2. Se pun la fiert la foc mic.
3. Când sunt gata ouălele, se pun pliculețele de vopsea în apa fierbinte, astfel încât să se omogenizeze foarte bine vopseaua.
4. Se șterg ouălele, încă fierbinți, de apă, se taie pliculețul de vopsea la un capăt și se toarnă 2-3 picături în palme și se freacă oul până ce se usucă vopseaua pe el.
5. Se aplică abțibildurile după plac.

Internetul e plin de instruncțiuni și idei în ceea ce privește vopsitul inspirat al ouălelor de Paști, dar dacă nu ai timp și nici îndemânare și vrei să iasă totuși ceva drăguț, aceasta este metoda ideală.

 

„Momente dulci” de Paști

Revista DRO_Momente dulci_aprilie 2014Iepurașul a venit cu vești bune anul acesta… Atunci când ai 26 de ani și îți place să stai în bucătărie mai mult decât îți place să pierzi nopțile prin cluburi, e ceva de domeniul SF-ului în ziua de azi, dar dacă pui suflet în ceea ce gătești, cu precădere la deserturi, aprecierile nu întârzie să apară. Deși nimic nu se compară cu zâmbetul celor dragi când îți spun că ți-a ieșit „delicios”, sau cu imagine lor atunci când „se ling pe degete”… aprecierea oamenilor de specialitate parcă îți dă un imbold și mai mare în a continua să petreci cât mai multe ore experimentând combinații care mai de care 😀

Cu maximă bucurie am primit vestea că una dintre prăjiturile mele preferate (una dintre acele rețete inventate când e urât afară și nu vrei să te plictisești în casă) a fost preparată în laboratorul Dr. Oetker și plăcută într-atât încât să o facă publică. Este vorba despre „Prăjitură cu mere și bezea”, iar pentru a afla ingredientele și modul de preparare vă invit să citiți revista Dr. Oetker Desert-Club 3/2014 „Momente dulci”.