Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘vise’

„Orice început e greu”, spune un proverb german, dar când așteptarea lui este mare, iar emoția și mai și, greul acesta devine îndurător de frumos. Azi se fac 3 luni decând m-am mutat înapoi acasă, de fapt în „noua” casă (zic asta pentru că recent a trecut printr-un proces de renovare) și, precum unei femei care se transformă atunci când este bine îmbrăcată, frumos machiată, cu stil coafată și musai pe tocuri cui, renovarea asta se dovedeşte a fi un şir lung de operaţiuni complicate, costisitoare şi de durată.

În cazul unei renovări de la A la Z, cu standarde foarte ridicate în plan, pentru niște muritori de rând ca noi, căci puțini sunt cei ce se bucură de milioanele de euro ale părinților, această operațiune poate dura și ani de zile, dar este foarte important să nu pierdeți din vedere scopul și rezultatul final. În cazul meu, operațiunea renovare a început în urma cu 2 ani când am renovat baia. La acea vreme eram convinsă că cea mai bună strategie este să le fac în timp, pe rând, cameră după cameră. Ei bine, n-a fost cea mai inspirată alegere, astfel că, anul trecut am strâns pușculița pentru a renova restul apartamentului tot odată și pot spune că a meritat toate eforturile, dar să nu vă imaginați că am terminat, nici pe departe, căci a se înțelege prin acest renovat doar „îmbrăcat” în haine noi și cam atât. Urmează „machiatul”, „coafatul” și piesa de rezistență „tocurile”, cu alte cuvinte mobilatul, accesorizatul și nota personală de ACASĂ, și, mă repet (doar pentru că este cea mai importantă notă) odată intrați în hora asta, nu rebuie sa pierdeți din vedere rezultatul final, căci să ai casa mult visată necesită timp și bani în egală măsură. După un calcul estimativ, vă pot spune că în ceea ce mă privește la cei 2 ani, voi mai adăuga cu siguranță încă 2, unul dedicat „machiatului”, altul focusat pe „coafat” și alegerea potrivită de „tocuri”, și asta pentru că știu ce vreau și nu fac rabat de la calitate și inovativ.

Dacă e greu? Desigur! Frustrant? Nicidecum, cele mai frumoase amintiri de povestit nepoților! Dacă am vrut să fac compromisuri ca să termin mai repede? Da, de multe ori. Norocul meu este că am lângă mine omul care-mi împărtășește gândurile și mă susține în orice! Este obositor? Clar, da! Am vrut să strâng de gât câțiva muncitori? Nu doar o singură dată! Am stat trează nopți la rând făcând planuri peste planuri, peste planuri? De prea multe ori! Am plâns râuri? Și asta s-a întâmplat de prea multe ori! Merită stresul? CATEGORIC DA!

Mulți dintre noi ne dorim lucruri care mai de care și visăm la cai verzi pe pereți, însă atunci când vine vremea unei schimbări, parcă este în firea omului să se grăbească, doar ca să o facă și p-asta și să meargă mai departe. Ei bine, eu vă mărturisesc sincer că lucrurile bine făcute sunt cele mai de durată și frumoase lucruri, iar eforturile depuse în vederea realizării lor se merită pe deplin.

Astfel că… De unde începi și unde termini atunci când vrei un lucru bine făcut?!! Începi cu un vis și termini cu îndeplinira lui, fie că e vorba de achiziționarea sau renovarea unei case, de schimbarea unui job sau un business propriu, de o călătorie în jurul lumii sau de vacanța aia cu toți oamenii dragi lângă tine… totul până când îți spui bun venit în lumea tuturor posibilităților, căci lumea aia ești chiat tu!

visele-noastre

Read Full Post »

Vise dulci-acrișoare

dreamsSunt zile când îți este atât de dor de o persoană încât ai vrea să o smulgi din vise și să o îmbrățișezi cu drag, să îi săruți obrazul și să îi spui cât este de importantă pentru tine. Îți amintești cum adormea în brațele tale, parcă s-ar fi pierdut într-o lume care nu îi aparținea, cum îi priveai chipul și te simțeai atât de norocoasă; pentru că era al tău, pentru că erai a lui… pentru că v-a fost dat să vă întâlniți, pentru că astăzi îl iubești mai mult decât ți-ai fi dorit ieri. Îți amintești că avea un somn atât de liniștit, iar privirea lui te liniștea și pe tine. Frumusețea vieții este că suntem făcuți să iubim la infinit.

Sunt zile când nu vrei fericire absolută, vrei doar o fericire dulce, să simți o explozie în suflet, să iubești zâmbetul celui de lângă tine și să nu te mai sături de privirea lui. Să te hrănești cu buzele lui, să te încălzești cu brațele lui… să iubești pentru totdeauna. Acum sunt momente în care îți e greu să îi mai spui ce simți… cuvintele nu mai sunt de ajuns și atunci rămâi blocată între liniștea din jurul vostru și îmbrățișarea lui. Cauți în el privirea din vise și sărutările de odinioră, dar pare a fi bolnav, sufocat de o rutină creată pentru confortul propriu. 

Apoi mai sunt și alte zile, zile ca și azi, când te trezești și îți dai seama că era doar un vis.

Read Full Post »

Iubesc și atât

1014221_10153172520080374_1152519317_nPână acum ceva timp credeam că nu voi mai iubi pe nimeni altul așa cum l-am iubit pe cel care a plecat. Credeam că în lumea toată nu va fi un nimeni altul la fel, un nimeni altul pentru care să mă uit pe mine… și ce mare mi-a fost mirarea să aflu că se poate să iubesc mai mult, să vreau să mă dăruiesc în totalitatea mea, așa cum sunt, fără ascunzișuri, fără rețineri… și ce frumos este să iubești așa. Iubesc pentru că nu mă lasă întotdeauna să fac ce vreau, nu-mi spune <cum vrei tu>, <unde vrei tu>, <cum crezi tu> și nu îi este teamă să-mi spună <nu>. Iubesc pentru că este cel mai aspru critic al meu și pentru că alături de el devin zi de zi un om mai bun și mai femeie. Iubesc pentru că alături de el lumea este mai frumoasă… nu-mi pasă că în jur oamenii sunt răi, mincinoși, prefăcuți și trec zâmbind pe lângă ei. Iubesc pentru că după cea mai urâtă zi, odată ajunsă în brațele lui simt cum toate trec. Iubesc pentru că mă ia de mână atunci când mergem pe stradă și mă ține strâns în brațe atunci când îi cer. Iubesc petru că mă sărută de bună dimineața și-mi spune atât de frumos noapte bună. Iubesc pentru că mă mângâie pe păr și mă sărută pe frunte… pentru că îi e drag copilul din mine și adoră femeia care sunt. Iubesc pentru că atunci când e cu mine uit de toate și de tot.

Read Full Post »

Nisipurile de Aur - iulie 2013 023Uneori tăcerea a 4 petreţi e mai gălăgioasă decât zumzetul din Centrul Vechi într-o seară de weekend. Dorinţe şi vise, tristeţi şi bucurii, pe toate le simţim ca pe un cocktail molotov, le trăim şi fac parte din viaţa noastră. Uneori proporţiile fac notă concordantă cu noi, alteori nu le mai putem gestiona şi ne scapă de sub control. E ca şi cum totul s-a năruit. S-au nimicit toate valorile morale păstrate din copilărie. Sunt puţine lucruri care ne mai atrag sufletul. Am vrea uneori să ne cuprindem în singurătate sufletul, dar nu-l mai recunoaştem, iar el nu ni se mai descoperă ca altădată când plângeam împreună. Iubim fiecare amintire frumoasă din sufletul nostru, dar emoţiile de atunci nu ne mai mişcă nici o fibră din trup. Poate că trecutul nu face decât să ne ţină pe loc. Trebuie să uităm cine am fost ca să putem deveni ceea ce vom fi. În fiecare zi ne îndepărtăm de noi şi ne adaptăm unor legi noi. Sufocăm încet copilul din noi şi poate abia acum începem să trăim cu adevărat…

Uneori pentru câteva clipe de fericire trecem prin stări insuportabile, prin decepţii şi insomnii, simţim că totul din jur e împotriva noastră, însă sperăm într-un echilibru, sperăm într-o zi mai bună… dar când echilibrul propriu îţi este dat peste cap, ce-i de făcut? Ar trebui să preţuim ce-a fost frumos, în rest “recycle bin”, fără “de ce-uri” şi fără 1.000 de întrebări. Momentele vin şi pleacă, dar cele care ne-au umplut de fericire  şi bună dispoziţie, n-avem cum să le aruncăm, le luăm cu noi, mai departe, căci vremea nu judecă faptele, dar nici nu le iartă. Lasă în seama oamenilor doar idei şi sentimente, pe care aceştia să le aşeze la locul cuvenit, statornicit de soartă. Depănând amintirile din caierul vieţii, putem auzi şoapte nicicând înţelese, putem întrezări vise neîmplinite, putem simţi răceala unei lacrimi, dar putem retrăi şi momente unice, surprinzătoare prin ecoul ce ne-a influenţat favorabil devenirea.

Uneori trebuie să greşim, pentru a învăţa din greşelile noastre… să cădem, pentru a ne putea ridica mai sus decât eram înainte.

Read Full Post »

Plouă amar, iar eu mă las învăluită de stropii mari şi grei ce se topesc înfricoşaţi în întunericul din jurul meu. Privesc uluită ploaia măruntă, rece, ţesută maiestuos ca o pânză de apă, ca o ceaţă deasă, împiedicându-mă să văd dincolo de ea. Tresar la mângâierile de gheaţă ale picurilor de ploaie, şocuri pentru pielea mea caldă, pentru obrajii mei fierbinţi, iar mâna mea caută atingerea unui strop binecuvântat.

Şi iată, din cel mai îndepărtat colţ al cerului, s-a rupt un fir de apă, un bob de veselie tremurând. Era stropul meu. Am simţit asta atunci când s-a oprit în palma mea, fremătând de bucurie. Avea să fie stopul meu pentru câteva clipe şi ştiam că trebuie să profit de el. Sclipirile sale întrerupte îmi dau de înţeles că vrea să-mi spună despre el.

– Eu sunt un colţ de cer, începu el timid, iar eu, fascinată, îmi apropii tot mai mult urechea de el, temându-mă să nu pierd vreo şoaptă de-a sa. Am venit pentru tine, ştiai? Ţi-ai dorit să fiu al tău, iar toamna ţi-a ascultat gândul. O să dispar repede, am să mă strecor încet printre degetele tale.

– Stai! Spune-mi, spune-mi te rog despre tine…

– … sunt o fărâmă de speranţă şi am călătorit pe spatele balenei albastre, prin imensele oceane de vise ale lumii, am văzut şi abisurile mării şi soarele de foc al tropicelor. Am văzut peşti coloraţi, dar şi caracatiţe de cerneală, înconjurate de meduze supărăcioase. Am văzut lumea… oraşe murdare şi colţuri feerice pline de viaţă. Purtat de un dor ascuns, m-am trezit pe tărâmurile îngheţate ale Antarcticii, preschimbat într-o delicată steluţă argintie de nea. Mi-era frig şi-am încercat să ajung la fiinţa asta din faţa mea. O zână bună m-a văzut pe nasul cald şi umed al ursului, dar vai… a strănutat! Şi m-am ridicat tot mai sus spre aurora boreală, care mă atrăgea spre culorile ei de nedescris. Un vânt sălbatic m-a trezit din dulcea plutire, înghiontindu-mă în speranţa că-mi va fura frumuseţea mustăţilor de gheaţă. Bătrânul nor cuprins de milă m-a luat sub aripa lui, şi iată-mă, sunt aici trimis de toamnă să-ţi vestesc imensitatea cerului, nemărginirea pământului, chipuri de oameni; melancolia de toamnă.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: