La prima vedere a afişului am crezut că ultimul film al lui Dwayne Johnson, „Snitch – Capcana”, este unul tipic The Rock, cu multă acţiune, dar am rămas plăcut impresionată să aflu că nu e deloc aşa. Deşi filmul face uz liberal de branding-ul „bazat pe evenimente reale”, deoarece evenimentele sunt aproape în întregime fictive – doar legile actuale servesc ca bază reală, este o poveste în care se regăsesc multe familii, mai ales din America de Sud, dar nu numai . Exceptând câteva mici defecte de mişcare a cadrelor, trebuie să recunosc că filmul s-a dovedit a fi o surpriză plăcută. Pe această cale, mulţumesc încă de la început redacţiei Adevărul pentru invitaţie.
Filmul este, înainte de toate, o dramă care ne prezintă câteva idei despre legile „minime obligatorii” cu privire la infracţiunile legate de droguri şi problemele de familie ce apar odată cu arestarea lui Jason. Dorinţa de a preveni o lege aparent arbitrară de a-i distruge viaţa copilului său, este lucrul care îl motivează pe John să-şi rişte viaţa. Dwayne Johnson oferă o performanţă foarte sinceră aici, arătând cum instinctul patern el personajului său merge până la epuizare.
Mi-a plăcut, de asemenea, modul în care filmul analizează consecinţele „războiului împotriva drogurilor”. În timp ce noi toţi suntem de părere că dealerii de droguri trebuie să fie urmăriţi penal , filmul „Snitch”, susţine într-un mod convingător, că exemple „minime obligatorii” reprezintă o alegere greşită. Pentru prima dată dealerii de droguri pot petrece mai mulţi ani în închisoare decât criminalii sau violatorii, şi nu există nici un fel de reflectare asupra circumstanţelor individuale. O persoană tânără care face o singură alegere proastă este pus la acelaşi nivel de judecată cu un infractor de droguri violent.
În consecinţă, filmul este mai profund, cu o poveste mai stufoasă decât ar sugera afişul publicitar, ce ne face să reflectăm asupra unor legi aspre care defavorizează viaţa unor oameni care ar putea fi reabilitaţi şi să le permitem să rămână membri productivi ai societăţii.
Cu alte cuvinte, vi-l recomand cu dragă inimă 🙂
Între oglinzi paralele 