De n-ar fi nebunia, am muri de disperare

Cugetul meu a strâns lumina: sunt romantică…

Sufletul meu a strâns durerea: începe să mă doară că sunt româncă…

Sunt naţiuni ce măsoară veşnicia cu raţiunea, cu sufletul, cu vorba – suntem noi, românii. La noi lucrurile mari se măsoară în nimicuri. Cuvintele au o datorie sfântă şi o împlinesc cu certitudine odată ce li s-a dat grai. Cuvinte albastre, cenuşii, transparente… Cuvinte multicolore ca şi oamenii. Ca şi oamenii, se zbat pentru că au un sens, au un scop, ca şi oamenii, sunt imperfecte, ca şi oamenii, sunt păcătoase… iubesc, suferă, trădează… cuvintele nu ştiu tăcerea. Recunoştinţa căderilor mele, aceste căderi ce mă-nalţă între cuvântul care ascunde şi tăcerea care revelează.

De n-ar fi nebunia, am muri de disperare. Nebunia e salvarea noastră. Dacă ne putem ascunde de cineva în cochilii, în fântâni, în poezie… de noi nu ne putem ascunde niciunde. Lumile noastre au ecouri de paradis.

SUNTEM… chiar dacă nu ne găsim. Toată recunoştinţa lumii, lucrurilor ce au trecut prin noi, au născut un nou crez al vieţii, acela de a ne păzi libertatea.

De vorbă cu toamna

„A venit toamna”, acoperă-mi inima cu ceva… „e frig şi e ploaie”, sunt captivă aceluiaşi sentiment de tristeţe, de parcă frunzele s-ar desprinde din sufletul meu… mi-e dor de nou, sunt curioasă, dar fiinţa mi-e încă ancorată de vară, de flori, de toamnă, de nori, de tot şi de toate, de timpurile ireversibil trecute, de liniştea nopţilor cu lună plină, dar mi-e greu să găsesc arme împotriva melancoliei.

O frunză cade pe pervazul geamului meu… totuşi mai există frumos în lume. Păcat că nu poate vorbi, poate mi-ar fi dezvăluit câteva adevăruri simple, naturale şi sincere pe care noi, oamenii, în egoismul şi criza noastră permanentă de timp le-am uitat. Am uitat să mai admirăm, am uitat să mai visăm.

Tăcere… poate pentru un moment am sperat că voi reuşi să port o discuţie filosofică, poate chiar să mă împrietenesc cu …(hilar şi pueril)… cu o frunză. Chiar dacă totul în jur pare acum a fi de un gri înecăcios şi trist, cândva, undeva în lume, cineva în afară de copiii puri, cineva dintre „cei ocupaţi” va reuşi odată să vorbească cu o frunză, iar picăturile de ploaie tomnatică nu vor mai semăna cu lacrimi vărsate de „îndrăgostiţii de-o vară” care se despart şi o pornesc fiecare pe drumul lui. Doar atunci culorile calde ale frunzelor căzute vor putea invada universul monoton al tuturor.

Deşi am încercat, nu pot să stau de vorbă cu toamna şi nici nu mai cred că ar avea vreun rost, căci, cu toamna nu se vorbeşte, toamna, ca de altfel totul, se trăieşte. Ce toamnă caldă şi încântătoare! Ce toamnă lungă!

Între lumina caldă şi aurie a verii şi sclipirile îngheţate ale anotimpului alb, natura pare că îşi deplânge soarta, tânjind după zilele apuse împrejurându-se de parfumul amar al melancoliei.

… de toamnă

Plouă amar, iar eu mă las învăluită de stropii mari şi grei ce se topesc înfricoşaţi în întunericul din jurul meu. Privesc uluită ploaia măruntă, rece, ţesută maiestuos ca o pânză de apă, ca o ceaţă deasă, împiedicându-mă să văd dincolo de ea. Tresar la mângâierile de gheaţă ale picurilor de ploaie, şocuri pentru pielea mea caldă, pentru obrajii mei fierbinţi, iar mâna mea caută atingerea unui strop binecuvântat.

Şi iată, din cel mai îndepărtat colţ al cerului, s-a rupt un fir de apă, un bob de veselie tremurând. Era stropul meu. Am simţit asta atunci când s-a oprit în palma mea, fremătând de bucurie. Avea să fie stopul meu pentru câteva clipe şi ştiam că trebuie să profit de el. Sclipirile sale întrerupte îmi dau de înţeles că vrea să-mi spună despre el.

- Eu sunt un colţ de cer, începu el timid, iar eu, fascinată, îmi apropii tot mai mult urechea de el, temându-mă să nu pierd vreo şoaptă de-a sa. Am venit pentru tine, ştiai? Ţi-ai dorit să fiu al tău, iar toamna ţi-a ascultat gândul. O să dispar repede, am să mă strecor încet printre degetele tale.

- Stai! Spune-mi, spune-mi te rog despre tine…

- … sunt o fărâmă de speranţă şi am călătorit pe spatele balenei albastre, prin imensele oceane de vise ale lumii, am văzut şi abisurile mării şi soarele de foc al tropicelor. Am văzut peşti coloraţi, dar şi caracatiţe de cerneală, înconjurate de meduze supărăcioase. Am văzut lumea… oraşe murdare şi colţuri feerice pline de viaţă. Purtat de un dor ascuns, m-am trezit pe tărâmurile îngheţate ale Antarcticii, preschimbat într-o delicată steluţă argintie de nea. Mi-era frig şi-am încercat să ajung la fiinţa asta din faţa mea. O zână bună m-a văzut pe nasul cald şi umed al ursului, dar vai… a strănutat! Şi m-am ridicat tot mai sus spre aurora boreală, care mă atrăgea spre culorile ei de nedescris. Un vânt sălbatic m-a trezit din dulcea plutire, înghiontindu-mă în speranţa că-mi va fura frumuseţea mustăţilor de gheaţă. Bătrânul nor cuprins de milă m-a luat sub aripa lui, şi iată-mă, sunt aici trimis de toamnă să-ţi vestesc imensitatea cerului, nemărginirea pământului, chipuri de oameni; melancolia de toamnă.

De vorbă cu oglinda

Am auzit că fiecare copil se naşte cu o lumină în suflet şi odată ce creşti lumina aceea se stinge. E ca şi cum totul s-a năruit. Ai nimicit toate valorile morale păstrate din copilărie. Dar ştiai asta, nu? E întipărită pe faţa ta indiferentă. Sunt puţine lucruri care îţi mai atrag sufletul. Ai vrea uneori să-ţi cuprinzi în singurătate sufletul, dar nu-l mai recunoşti, iar el nu ţi se mai descoperă ca altădată când plângeaţi împreună. Iubeşti fiecare amintire frumoasă din sufletul tău, dar emoţiile de atunci nu-ţi mai mişcă nici o fibră din trup. Poate că trecutul nu face decât să te ţină pe loc. Trebuie să uiţi cine ai fost ca să poţi devein ce vei fi. Când ai plâns ultima oară?… Nici zâmbetul nu-ţi mai e acelaşi.

În fiecare zi mă îndepărtez de mine şi mă adaptez unor legi noi. Sufoc încet copilul din mine şi poate abia acum încep să trăiesc cu adevărat…

De n-ar fi nebunia, am muri de disperare

Viaţa e pentru a obţine ceva, pentru a trece demn, frumos, poetic prin ea, a lua atitudine faţă de lucruri şi fenomene, a te agăţa de sisteme, valori etice sau religioase, pentru a te salva or… dimpotrivă. Viaţa îşi naşte eroii ca să se salveze.

Trecem printre lucruri, printre oameni pentru a le vedea esenţa – inutilitatea sau valoarea, pentru a înţelege în ce măsură un lucru sau altul, un individ sau altul ne influenţează viaţa. Viaţa e pentru a-i gândi esenţa.

Ne ţinem lanţ. Mergem de mână cu timpul de azi, cu timpul de mâine… incomoditate multiplicată la nesfârşit, de parcă am vrea să măsurăm eternitatea timpului, de parcă am vrea să ajungem la marginea timpului nostru… Zilele se ţin de mâini şi ne prind în horal or. În clipa în care iubirea se resemnează, spaţiul devine cea mai ordinară relaţie – nu mai e iubire. Lucrurilor inexplicabile le poţi da oricând o explicaţie satisfăcătoare dacă dai dovadă de un gram de imaginaţie, căci cuvintele au o datorie sfântă şi o împlinesc cu certitudine odată ce li s-a dat grai. Cuvinte albastre, cenuşii, transparente… cuvinte multicolore. Ca şi oamenii, se zbat pentru că au un sens şi un scop, ca şi oamenii, sunt imperfecte, ca şi oamenii, sunt păcătoase… iubesc, suferă, trădează… cuvintele nu ştiu tăcerea.

Nu mai vreau să cred în destin… ce poate fi mai oribil decât sentimental că nu-ţi mai aparţii?

Povestea elevilor picaţi la BAC…

Odată Harap Alb s-a dus La ţigănci şi împreună cu Sărmanul Dionis au tras o beţie zdravănă de-au rămas În vreme de război. Apoi s-au întâlnit cu Alexandru Lăpuşneanu şi-au mâncat Lostriţa la grătar. DupăUltima noapte de dragoste, întâia noapte de război, au pornit spre Hanul Ancuţei, făcând un popas la Moara cu noroc. Acolo l-au întâlnit peFăt-Frumos din lacrimă care citea O scisoare pierdută de Maitreyi în care scria despre Enigma Otiliei ce o deţinea Motanul încălţat. Pe când Romeo şi Julieta erau născuţi în Zodia Cancerului, Ciocoii vechi şi noi studiau un Concert de muzică de Bach. În tot acest timp, Mioriţa era într-o şedinţă cu Capra cu trei iezi, iar Baltagul fusese furat de Scufiţa Roşie. În răstimp, Alba ca Zăpada şi cei 7 pitici dădeau o petrecere surpriză pentru Cenuşăreasa, moment perturbat însă, deoarece a dispărut Ursul păcălit de vulpe care avea la el şi Punguţa cu doi bani a celor două fete, Fata babei şi fata moşului. Deşi Pescarul Amin plecase la vânătoare cu Căţeluşul şchiop şi Căţeluşul cu părul creţ prin Pădurea Spânzuraţilor, el îşi puseseMarile speranţe că la întoarcere va avea timp să recitească Letopiseţul Ţării Moldove pentru că în Descrierea Moldovei era O samă de cuvinte indescifrabile. În final, Moromeţii aveau frumoase Amintiri din copilărie, în care Ion şi Mara făceau o Nuntă-n cer.

Lectură plăcută!

Dragostea de înţelepciune

Am diverse păreri care cu timpul se tot schimbă datorită înaintării în vârstă, unei gândiri mai profunde şi a unor analize mai exacte.

Viaţa de zi cu zi şi-a pierdut din culoare, nu în sensul existenţei, ci în sensul percepţiei lumii, omul fiind dominat mai mult de ceea ce este palpabil, de material, de forţa ştiinţei şi a tehnologiei, cufundându-se într-o mare necunoscută de imagini, memorii, hdd-uri, biţi, Internet, viruşi etc. Deci, dacă aşezăm într-o altă ordine gândirile, putem afirma faptul că trăim într-o lume dominată de idei eronate, distorsionate de tot ceea ce înseamnă realitatea pentru noi, fiind înconjuraţi de ignoranţi, într-o lume necunoscută şi totuşi cu atât de multe lucruri de oferit. Ştiinţa se ocupă astăzi cu tot ceea ce ar trebui să ne preocupe şi pe noi. Am începe să surprindem altfel informaţiile şi imaginile ce ne trec prin faţa ochilor în fiecare clipă, am fi tot timpul într-o stare de luciditate, noua noastră filosofie de viaţă ne-ar menţine într-o „stare creatoare”, devenind capabili să lucrăm cu propriile noastre concepte, să fim stăpânii unor idei unice, personale.

Viaţa, ca şi filosofia, reprezintă un tot atât de vast orizont, cu frumuseţile sale atât de simple la o primă vedere, dar atât de abstracte. Aşa cum spunea şi Platon, „participăm la spectacolul stelelor, soarelui, bolţii cereşti” iar acesta ne dă „impulsul cercetării universului”. Totul este să încercăm să înţelegem cu propria noastră conştiinţă tot ceea ce gravitează în jurul nostru, făcând abstracţie de egocentrismul negativ şi împărtăşind descoperirea succesivă celorlalţi.

Mulţi dintre noi preferă să nu se mai gândească la multe aspecte ale vieţii. Oamenii devin comozi şi preferă să îşi trăiască viaţa în rutina obişnuită fără să îşi mai pună întrebări care necesită timp de gândire şi ani de studiu.

Viaţa este un joc al absurdului şi al sensului. Nu poţi afirma cu tărie că dacă ţi-ai dorit ceva cu putere s-a şi realizat şi că soarta sau destinul nu a avut nici o legătură cu acest lucru. În fiecare zi ni se întâmplă lucruri care mai de care mai spectaculoase sau, deopotrivă, trăim într-o rutină enervantă. Acestea ne fortează să gândim totuşi că lucrurile se întâmplă cu un sens şi că cineva ne ghidează viaţa. În acest fel căutăm să găsim un vinovat pentru problemele care ne înconjoară.

După mine, dragostea de înţelepciune este o ştiinţă care te îndeamnă să te cunoşti pe tine însuţi, dar şi pe ceilalţi. Fără ea am duce o viaţă bazată doar pe rutină, pe probleme care privite într-un concept mai larg par banale. Am duce o viaţă bazată pe acceptarea unei condiţii inferioare fără să aspirăm la o cunoaştere mai profundă a noastră şi a lumii care ne înconjoară.

Ploaie de august

Mă uimesc tunetele ce le varsă cerul de august. Un strop din ploaie a căzut cu zgomot surd şi mi-a distorsionat imaginea înecată în noroi şi lacrimi triste. Ploaia se chinuie să treacă parcă dincolo de geamul aburit şi să-şi continuie nestingherită drumul spre sufletul meu care se zbate între monotonie şi lumina unei raze timide ce începe să se reflecte în obiectele din jur pe care, deodată, am început să le simt altfel… sentimente agăţate pe sârmă. O ploaie de sentimente mi-a rămas…

„Unii oameni se plimbă prin ploaie, alţii doar se udă.” (Roger Miller)

Bărbatul şi femeia în dragoste

Bărbaţii şi femeile sunt diferiţi. Nu sunt mai buni sau mai răi – sunt diferiţi. Toată lumea ştie asta, dar foarte puţini oameni, şi mai ales foarte puţini bărbaţi, sunt dispuşi s-o recunoască. Singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că aparţin aceleiaşi specii. Studiile arată că suntem mai degrabă un produs al propriei noastre biologii, şi nu victime ale clişeelor sociale. Suntem diferiţi pentru că şi creierul nostru este structurat diferit. Acest lucru ne face să percepem lumea în mod diferit, având valori şi priorităţi diferite. Nu mai bune sau mai rele – diferite.

Singurul lucru comun care a rezistat încă de la facerea lui Adam şi Eva, pare a fi dragostea faţă de sexul opus şi plecând de la acest reper, de-a lungul timpului, mulţi şi-au tocit peniţa încercând să exprime în cuvinte şi metafore care mai de care un sentiment fără sfârşit. Victor Hugo spunea că „Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.” , „Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese.”

Şi pentru că mă declar iremediabil îndrăgostită de această stare îmi place să citesc despre tot felul de iubiri, dar cea mai elocventa scriere, consider eu, aparţine lui Jacques Salome, în „Declaraţia drepturilor bărbatului şi femeii în dragoste”.

Să te întâlnesc, fără să te reduc,
Să te doresc, fără să te iau în posesie,
Să te iubesc, fără să te invadez,
Să îţi vorbesc, fără să mă trădez,
Să te păstrez, fără să te devorez,
Să te ajut să creşti, fără să te pierd,
Să te însoţesc, fără să te ghidez,
Şi să fiu astfel eu însumi,
În miezul tainei tale.

şi varianta originală care sună mult mai bine, ca orice original de altfel.

Déclaration des droits de l’homme et de la femme à l’amour

Te rencontrer sans te réduire,
Te désirer sans te posséder,
T’aimer sans t’envahir,
Te dire sans me trahir,
Te garder sans te dévorer,
T’agrandir sans te perdre,
T’accompagner sans te guider,
Et être ainsi moi-même
Au plus secret de toi.

Ali Campbell, concert caritabil cu ocazia aniversării a 20 de ani FARA

Ali Campbell, legendara voce a grupului UB40, a cântat aseară la Sala Palatului din Bucureşti, pentru a sprijini copiii săraci, abandonaţi sau cu dizabilităţi. Evenimentul a fost organizat de FARA, o asociaţie de binefacere care îşi desfăşoară activitatea sub înaltul patronaj al Prinţului de Wales, al actriţei Nicole Kidman şi al Prinţesei Marina Sturdza.

Ali Campbell are una dintre cele mai distinctive voci din Marea Britanie. Ca şi solist al trupei de renume mondial UB40, Ali Campbell a vândut peste 60 de millioane de discuri în toată lumea, a avut patru hituri, peste 40 de single-uri care au intrat în Top 40 UK, a lansat 24 de albume de studio şi a primit un premiu Ivor Novello pentru “realizări pe plan internaţional”. Printre piesele clasice ale artistului se numără “One in Ten”, “Red Red Wine”, “Don’t Break My Heart” şi “Can’t Help Falling in Love”.

Şi acum povestea…

Am ajuns cu o colegă de serviciu şi soţul ei la Sala Palatului, am avut noroc şi am primit 3 invitaţii. Mai întâi una de la o doamnă drăguţă pe care o auzisem vorbind la telefon că a rămas cu o invitaţie în plus că se răzgândise nu ştiu cine şi mi-am luat inima în dinţi şi i-am zis „mă scuzaţi, am auzit că aveţi o invitaţie în plus…”, da mamă, zice, „ia d-aici şi distracţie plăcută”. Apoi, după 2-3 minute, am zărit un domn cu 3 bilete în mână, făcându-şi aer cu ele şi uitându-se după cineva, dar nu după cineva anume. Mă uit fix la el, se uită şi el la mine, încă o dată, şi încă o dată. Mă duc la el şi spun „Bună seara”, iar el răspune rapid „am 3 invitaţii în plus, ai nevoie?” şi mi le întinde. Am mulţumit respectuos şi i-am spus că am nevoie doar de 2. Mi le-a dat cu zâmbetul pe buze urându-mi „distracţie plăcută”. Mulţumesc distinsă doamnă, mulţumim dragă domnnule.

Am intrat la concert, am stat în zona A (cea mai bună), şi ne-am distrat. Am ascultat muzică bună, am cântat, am dansat, am aplaudat şi am făcut poze. În deschidere a cântat trupa taxi care au încălzit şi încântat publicul cu melodiile lor. Şi-au încheiat prestaţia cu piesa „Sunt bărbat”, piesă ce a fost reinterpretată apoi de un grup de băieţi extraordinari, care nu numai că au cântat bine, dar prestaţia scenică a ridicat sala în picioare… şi da, recunosc, nu-mi amintesc numele grupului.

De asemenea prestaţia lui Ali Campbell a fost de zile mari. A ţinut publicul în picioare până la sfârşit. Am cântat împreună şi am dansat pe melodii care l-au consactrat. Artistul a făcut şi o donaţie cu ocazia evenimentului, 200 de CD-uri cu noul său album, „Great British Songs”.

Pe scurt: aseară ne-am distrat de minune, azi încercăm să ne trezim